
Declinul vânzărilor cu amănuntul au continuat și în octombrie, a treia lună consecutivă de contracție, începută la finele verii, după majorarea TVA și a accizelor. O încetinire semnificativă a consumului este vizibilă în datele economice pe trimestrul al treilea și ar putea să se adâncească în ultima pătrime a anului.
Vânzările cu amănuntul au scăzut în termeni lunari și au încetinit în termeni anuali în mai. BCR se așteaptă la o încetinire puternică a comerțului retail în acest an, pe fondul încetinirii dinamicii salariale, a creșterii șomajului, precum și a pesimismului consumatorilor. Creșterea taxelor pe consum nu ajută, de asemenea, la dinamica vânzărilor – aceasta ar putea crește însă accelerat în iulie, în condițiile în care consumatorii vor face stocuri înainte de creșterea TVA din august.
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în primele cinci luni, atât ca serie brută cu 2,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,5%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
Grupul de companii Eptagon, înregistrat în Cipru și prezent pe mai multe piețe internaționale în domenii, precum energia regenerabilă, sectorul financiar, retail, medical, software și construcții, a intrat în România, relevă date analizate de Profit.ro.
Românii au crescut substanțial cheltuielile cu cumpărăturile în 2024, în condițiile în care veniturile au crescut cu două cifre și chiar cu o cincime în rândul bugetarilor. Turbulențele politice au afectat însă vânzările pe finele anului.
Vânzările cu amănuntul au scăzut în iulie față de iunie și dinamica anuală a încetinit consistent, deși se menține la un nivel încă ridicat. Evoluția vine în principal pe fondul scăderii vânzărilor de carburanți, în condițiile majorării accizelor de la 1 iulie. În august, sondajele de specialitate arată o creștere a optimismului în rândul consumatorilor, care nu este împărtășită de managerii din retail. Pe ansamblu, sondajele indică spre o posibilă încetinire a economiei în trimestrul al treilea.
Comerțul cu amănuntul a accelerat în iunie și a ajuns la o dinamică anuală de două cifre, pentru prima dată după 2021, an în care economia începea să-și revină după pandemia COVID-19. Deosebit de ridicată este rata de creștere a vânzărilor de produse nealimentare.
Vânzările cu amănuntul au crescut mult peste așteptări la începutul acestui an. Analiștii se uită pe de o parte cu o sprânceană ridicată la calitatea datelor, dar pe de altă parte se întreabă dacă nu cumva vom avea o inflație mai mare și dobânzi ridicate în continuare.
Vânzările cu amănuntul din Germania au scăzut în mod neașteptat în februarie, potrivit datelor oficiale, anulând speranța că consumul privat ar putea ajuta cea mai mare economie a Europei să se redreseze în primul trimestru, transmite Reuters.
Comerțul cu amănuntul dă primele semne de criză, pe fondul efectelor inflației și a creșterii taxelor. Scăderea puterii de cumpărare și accentuarea problemelor pe lanțurile de aprovizionare, ca urmare a măsurilor de plafonare la energie, gaze și alimente de bază, riscă să ducă România spre un al doilea trimestru consecutiv de scădere economică, adică spre recesiune tehnică. Fără măsuri de susținere a consumului, România riscă să își piardă cel mai important motor al creșterii economice.
Retailerul francez va prelua operațiunile cora din România, confirmând astfel informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Dacă știi să dai like și comment pe Facebook, poți să plasezi și o comandă online.
Mariior comercianți le sunt impuse termene și condiții mai stricte în relația cu furnizorii de produse conform unui proiect de lege care implementează directiva europeană privind practicile comerciale neloiale și care a fost promulgat acum de președintele Iohannis. Astfel, marile lanțuri de retail nu vor putea încasa de la furnizor alte taxe și servicii decât cele legate de actul comercial, vor trebui să respecte termene de preaviz pentru anularea unei comenzi și delistarea produselor, precum și o serie de alte reguli menite a asigura un tratament corect furnizorului, potrivit noii legi, prezentate încă de la inițiere de Profit.ro.
Sectorul de ecommerce va continua să crească, indiferent de context, ponderea acestuia în piața de retail fiind încă destul de mică, de circa 10%, a spus, la PROFIT NEWS TV, Cristi Movilă, General Manager VTEX. Mai este loc de dezvoltare.
Marii comercianți vor trebui să respecte termene și condiiți mai stricte în relația cu furnizorii de produse în baza unui proiect de lege care implementează directiva europeană privind practicile comerciale neloiale și care a fost adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților. Astfel, marile lanțuri de retail vor trebui să respecte diferite condiții, precum neîncasarea de la furnizor de taxe și servicii, altele decât cele legate de actul comercial, termene de preaviz pentru anularea unei comenzi și delistarea produselor, precum și o serie de alte reguli menite a asigura un tratament corect furnizorului, potrivit proiectului prezentat încă de la inițiere de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0898 | +0.0004 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.3493 | -0.0275 | -0.63 % |
| 1 GBP | 5.8179 | -0.0065 | -0.11 % |
| 1 CHF | 5.4515 | +0.0185 | +0.34 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro